Avocat Buzau

Pe rol soluționarea cauzei civile, privind reclamanta X S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Y, având ca obiect acțiune in răspundere delictuala. Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 04.02.2022, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 16.02.2022, 25.02.2022, 11.03.2022, 18.03.2022, 31.03.2022, 14.04.2022 și 28.04.2022.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 03.06.2021, sub nr. de dosar 7258/1748/2021, reclamanta X S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Y a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: (1) obligarea pârâtei să șteargă toate postările de pe grupurile de Facebook ce conțin mesaje denigratoare, care aduc atingere reputației acesteia; (2) să oblige pârâta să procedeze la încetarea publicării și comunicării pe viitor, pe orice cale, a oricăror informații/mesaje de natură a aduce atingere reputației acesteia; (3) să oblige pârâta la publicarea unui anunț prin care să revoce toate afirmațiile denigratoare la adresa acesteia; (4) să oblige pârâta la plata sumei de 20 000 euro cu titlu de daune pentru repararea prejudiciului adus imaginii acesteia, ca urmare a postărilor efectuate în spațiul public; (5) să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial, alte cheltuieli de judecată.

In motivare, în esență, reclamanta a arătat că la data de 02.07.2020 între aceasta, în calitate de prestator și S.R.L, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de prestări servicii pentru activități de consultanță nr. 422, în temeiul căruia s-a obligat la întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul unui program pentru stimularea înființării de întreprinderi Start-up Nation România, iar Beneficiarul s-a obligat la plata prețului de 4 500 lei, la care se adaugă un onorariu de 8.000 lei. A învederat că potrivit articolului 5.2 din Contractul de prestări servicii, beneficiarul s-a obligat ca, în termen de 1 zi de la încheierea convenției, să efectueze o plată parțială în cuantum de 4.500 lei, contractul fiind încheiat, potrivit art. 6.1, pe o perioadă de 36 de luni de la data semnării acestuia. Reclamanta a subliniat că din extrasul ONRC rezultă că Beneficiarul este o societate cu răspundere limitată, având ca asociat unic și administrator pe dl. A, astfel că pârâta nu deține calitatea de parte în Contractul de prestări servicii, respectiv calitatea de client al Societății.

în continuare, reclamanta a arătat că în cursul lunii aprilie 2021 dna. Y, fără a ocupa nicio poziție în cadrul societății B, fără a îndeplini atribuțiile unui administrator de facto și fără a fi interactional cu reprezentanții acesteia sau intervenit în vreun fel pe întreaga perioadă a derulării Contractului de prestări servicii, a înțeles să își exprime nemulțumirea cu privire la calitatea serviciilor prestate de aceasta, prin publicarea unor postări denigratoare pe rețeaua de socializare Facebook (Anexa 2). Astfel, a învederat că din documentele depuse la Anexa 2, prin mesajele postate pe diverse grupuri de pe Facebook, pârâta a adus acuzații grave în sarcina sa, afirmând în mod neîntemeiat faptul că

ar fi fost păcălită de reclamantă întrucât ar fi plătit o sumă de bani, iar aceasta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale,
reclamanta ar fi afiliată partidului politic
reclamanta ar fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune; și că
ar fi primit un mail de „amenințare,, din parte Societății.

Reclamanta a subliniat că pârâta nu deține nicio calitate în cadrul societății beneficiare cu care a fost încheiat Contractul de prestări servicii, nu a fost implicată în discuții pe parcursul desfășurării raporturilor contractuale și nici nu a comunicat cu reprezentanții acesteia, însă a înțeles să facă afirmații nereale, ca și cum ar fi deținut calitatea de beneficiar al serviciilor prestate, iar modalitatea în care pârâta a înțeles să comunice mesajele denigratoare la adresa sa prin etichetarea denumirii acesteia, în cadrului unui grup care deține aproximativ 13.200 de membri, și prin antrenarea în discuții și instigarea mai multor persoane, au condus la acreditarea ideii că Societatea ar înșela clienții săi, aspecte de natură a prejudicia imaginea, cu repercusiuni grave asupra relațiilor comerciale desfășurate de reclamantă.

A mai adăugat că conduita pârâtei a avut drept rezultat prejudicierea imaginii Societății și afectarea relațiilor comerciale, iar menținerea mesajelor ar împiedica-o să mai încheie, pe viitor, contracte cu potențiali clienți, având în vedere că aceste mesaje sunt accesibile, oricând și oricărei persoane, motiv pentru care, în vederea reabilitării reputației Societății, solicită ca pârâta să publice, pe toate grupurile de pe Facebook pe care a postat în trecut, pe pagina personală de Facebook precum și pe orice altă pagină de internet pe care a lacul publică „opinia,, sa, un mesaj de retractare/revocare a acestor afirmații nereale.

In ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, reclamanta a învederat că prejudiciul reprezintă efectul negativ suferit de o anumită, persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană, iar în mod evident faptele pârâtei au avut repercusiuni grave asupra imaginii Societății, în sensul că a pierdut credibilitatea, atât în fața clienților deja existenți, cât și în fața potențialilor clienți (Anexa 3), astfel că persoanele cu care Societatea a purtat negocieri cu privire la încheierea unor contracte de prestări servicii, au decis să „renunțe la proiect., menționând că urmare a mesajelor transmise de pârâtă pe grupurile de pe Facebook, au devenit „sceptici,, și nu doresc continuarea demersurilor în vederea încheierii unui contract cu aceasta. Totodată a precizat că mesajele pârâtei au fost de natură a alarma și clienții cu care a încheiat deja contracte, menționând că aceștia au observat că Societatea ar fi în situații tensionate cu mai mulți clienți pe Facebook. Săvârșirea unei fapte ilicite.

In ceea ce privește fapta ilicită, reclamanta a precizat că aceasta constă în publicarea unor afirmații nereale, denigratoare la adresa calității serviciilor prestate de Societate, afirmații care au adus o atingere gravă a reputației sale, legătura de cauzalitate rezultând din e-mailurile primite de societate de la clienți sau potențiali clienți, care menționează că înțeleg să renunțe la serviciile sale ca urmare a postărilor pârâtei de pe diverse grupuri de pe Facebook. în continuare, reclamantă a indicat că pârâta a făcut următoarele afirmații: (i) „(...) știu, dar măcar să știe toată lumea cum ne păcălește firma . Sunt sigură că au multe firme deschise și nu le pasă dar nu vreau să mai primească bani pt nimic (...)”; (ii) „Da, dar noi vom face publică povestea pe toate canalele media pt firma . Este un adevăr și noi muncim din greu pentru banii ăștia iar pe ei nu îi interesează. Nu ne mai primim banii poate dar pt toți cei care urmează să semneze un astfel de contact cu această firmă (cred că sunt două firme (...)"; (iii) „Cum să te păcălească o firmă de consultantă. După postarea de ieri am fost sunați de directorul acestei firme SRL (în următorul episod o sa dau și numele directorului dacă îsi schimbă numele să stiti cine este)."; (iv) „Firma se numește dar cu siguranță au descriere 10 firme de genul ăsta". A mai adăugat că din analiza postărilor publicate de dna.Y, rezultă în mod neîndoielnic faptul că pârâta a urmărit producerea rezultatului, respectiv afectarea relațiilor comerciale viitoare și atingerea adusă reputației aceștia prin săvârșirea faptelor ilicite. Conchizând, a subliniat că întrucât a pierdut o parte din clienți dar și posibilitatea de a mai încheia proiecte viitoare, este îndreptățită la repararea prejudiciului cuantificat la suma de 20 000 euro.

In drept, reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 194 și urm. C.proc.civ.. dispozițiile art. 72, 253 și 1357 și urm. C.civ.

In dovedirea celor susținute, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei.

Cererea a fost legal timbrată, reclamanta achitând taxa judiciară de timbru în cuantum total de 3 134 lei conform chitanței din data de 17.06.2021, depuse la dosarul cauzei (fila 53).

La data de 28.07.2021, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția lipsei obiectului capătului de cerere ce vizează ștergerea postărilor întrucât acestea au fost șterse, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

In motivare, în esență, pârâta a arătat că a avut acordul administratorului de facto al S.C. A S.R.L. în vederea exprimării nemulțumirilor față de serviciile prestate de reclamantă și că activitatea contului de Facebook în discuției, denumit „Y* este administrată de către aceasta împreună cu soțul său, dl. A, fiind un cont de socializare comun, existând o imposibilitate morală de preconstituire a unei dovezi scrise cu privire la raporturile juridice dintre cei doi soți în ceea ce privește societatea deținută de către soțul său, înființată în timpul căsătoriei, existând mandatarea verbală a acesteia din partea soțului pentru a exprima nemulțumirea cu privire la serviciile prestate de reclamantă, mandatul fiind temeiul în baza căruia a acționat

A învederat că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale de art. 1357 și urm. C.civ. pentru admiterea acțiunii, neexistând o acțiune ilicită, un prejudiciu și o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins. în acest sens, pârâta a subliniat că demersurile denigratoare despre care se face vorbire în cererea de chemare în judecată nu reprezintă o faptă ilicită în contextul dispozițiilor art. 72 și art. 1357 C.civ. având în vedere adevărul obiectiv al afirmațiilor, conform principiilor enunțate în jurisprudența CEDO, precum și baza factuală suficientă a acestora.

Pârâta a indicat că a intervenit rezilierii Contractului de prestări servicii pentru activități de consultanță nr. 422 din data de 02.07.2020, încheiat între reclamantă și societatea Z S.R.L., pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, respectiv neîntocmirea documentației în vederea obținerii finanțării prin programul START-UP NATION 2020, prestatorul aflându-se în imposibilitate de a executa obiectul contractului raportat la contextul legislativ privind lansarea programului de finanțare, contest în care administratorul societății Z S.R.L., dl. A a făcut demerșuri rezonabile pentru recuperarea avansului în cuantum de 4 500 lei de la prestatorul S.C. X S.R.L., având în vedere suspendarea pe durată nedeterminata a programului de finanțare START-UP NATION din lipsa fondurilor necesare alocării acestor măsuri de stimulare financiară a întreprinderilor mici și mijlocii, invocând dispozițiile art. 1653 C.civ.

Pârâta a subliniat că baza factuală a afirmațiilor sale este reprezentată de litigiul născut între reclamantă și societatea Z S.R.L., așa-zisele acuzații grave aduse reclamantei despre care face vorbire în paragraful 7 al cererii de chemare în judecată fiind atât judecăți de valoare, cât și preluarea concretă a afirmațiilor reclamantei transmise administratorul Z prin intermediul poștei electronice și verbal. A adăugat că, în contextul prefigurării unui litigiu între reclamantă și societatea Z S.R.L. deținută de soțul său, aceasta, mandatată de către administratorul societății menționate, a adresat o întrebare grupurilor de Facebook din care face parte cu scopul găsirii unei soluții privind rezilierea unui contract de consultanță neonorat de prestator, situația de fapt prezentată în postarea acelei întrebări fiind una reala și necontestată de reclamantă prin poziția oficială adoptată în relația cu beneficiarul Contractului de prestări servicii pentru activități de consultanță nr. 422 din data de 02.07.2020, fapt dovedit prin transmiterea unui e-mail în data de 14.05.2021 de către dl F, administratorul societății X S.R.L. către soțul său. dl. A, reprezentantul societății Z S.R.L. A mai subliniat că nu sunt atașate la dosarul cauzei comentariile generate de postare, reclamanta încercând inducerea în eroare a instanței prin atașarea comentariilor acesteia de la alte postări, aceasta nedevoalând numele reclamantei în acest prim demers de consultare a membrilor grupului cu privire la problema ridicată.

Pârâta a precizat că cea de-a doua postare a sa, denumita generic ’’Episodul 2. conține afirmații cu o bază factuală solidă, generate de discuțiile administratorului societății Z S.R.L. cu reprezentantul reclamantei, dl. F, concretizate într-o conversație telefonică, urmată de un e-mail în care le-au fost adresate amenințări cu scopul ștergerii postărilor de pe rețeaua de socializare Facebook, apreciind că din e-mailul transmis de reprezentantul reclamantei, rezultă comiterea inclusiv a unor fapte de șantaj prin amenințarea cu emiterea unei facturi suplimentare de consultanta, fară vreo bază legală, în vederea sancționării comportamentului acesteia de a publica detalii privitoare la relațiile contractuale dintre reclamantă cu societatea ZS.R.L. ( Anexa 3). A adăugat că a menționat în cuprinsul celei de-a doua postări faptul ca s- a simțit ’'păcălită” de firma de consultanță, afirmație ce nu poate fi asimilată cu o acuzație denigratoare, ci cu exprimarea unor sentimente personale, a unor trăiri interioare, ce au un puternic caracter subiectiv raportat la percepția personală a acțiunilor reclamantei, iar impactul emoțional puternic al discuțiilor purtate în data de 27.05.2021 de soțul acesteia, administratorul societății Z S.R.L., cu reprezentantul reclamantei, au generat dorința sa și a soțului său de a-și îndemna prietenii virtuali sa nu comită greșeala oferirii încrederii în bunăvoința firmelor de consultanță, nefacând referire directa la reclamantă îndemnul adresat fiind unul general, ce privea orice firma de consultanță și nefiind asimilat unei acuzații denigratoare la adresa reclamantei.

In ceea ce privește cea de-a treia postare, denumita generic ’'Episodul 3”, pârâta a precizat că au fost reiterate afirmațiile din e-mailul transmis în data de 27.05.2021 de reprezentantul reclamantei, e-mail prin care au fost amenințați cu facturarea unor servicii suplimentare în baza Contractului de prestări servicii pentru activități de consultanță nr. 422 din data de 02.07.2020, faptă nelegală, cu scopul ștergerii postărilor ce reflectau relația comercială dintre reclamantă și societatea soțului său.

Referitor la postarea reținuta în acțiunea introductivă de la paragraful 24 alin. I. respectiv "(...) știu, dar măcar să știe toată lumea cum ne păcălește firma X. Sunt sigura că au multe firme deschise și nu le pasa dar nu vreau sa mai primească bani pentru nimic (...)”, pârâta a menționat faptul că aceasta a fost făcută cu referire la amenințarea reprezentantului reclamantei de emitere a unei facturi suplimentare, ca metodă de sancțiune a societății ZS.R.L. pentru acțiunile de publicare a faptelor reclamantei, confirmând hotărârea de a nu mai continua relațiile contractuale dintre părți și de a nu mai plăti bani pentru servicii neprestate. A adăugat că publicarea propriei păreri despre faptele reprezentantului reclamantei nu constituie afirmații denigratoare, ci o judecată de valoare cu o bază factuală solidă, neaducând atingere onoarei și reputației reclamantei, înscriind-se în excepțiile prevăzute de dispozițiile art. 72 și art.75 C.civ. De asemenea, a subliniat că publicarea opiniilor cu referire la reclamanta a avut o bază factuală suficientă ce a constat în litigiul intervenit între soțul său, administratorul Z S.R.L. și reclamanta, precum și în afirmațiile reprezentantului X S.R.L., dovedite prin înscrisurile anexate întâmpinării.

In acest sens, pârâta a învederat că înșelarea încrederii prin amânarea termenelor prestării serviciilor asumate de reclamantă prin Contractul de prestări servicii de consultanță sunt reale și dovedite, amenințările reclamantei cu emiterea unor facturi nelegale și cu procese sunt cuprinse în e-mailul transmis în data de 27.05.2021, iar afirmațiile referitoare la emoțiile resimțite pe parcursul acestei perioade tensionate nu pot fi contestate, având caracterul unei concluzii personale și subiective ce justifică nemulțumirea resimțită cu privire la faptele reclamantei. A adăugat că nu a folosit expresii ignitoare, cuvinte indecente și acuzații fără fond, concluziile mesajelor sale pentru comunitatea grupurilor restrânse de pe rețeaua de socializare Facebook fiind de verificare cu atenție a contractelor încheiate cu firmele de consultanță pentru a nu ajunge în situația diminuării nejustificate a patrimoniului societăților prin manoperele dolosive practicate de anumite firme de consultanță, de inducere în eroare a clienților prin prezentarea cu rea-credință, ca reala și cu executare imediată, a unei situații de fapt viitoare și incerte precum deschiderea liniilor de finanțare a societăților prin programul START-UP.

In ce privește acuzația la care face referire reclamanta în paragraful 7, pct. (ii) din cuprinsul cererii de chemare în judecată privitoare la afilierea politică, pârâta a arătat că acesta reprezintă transpunerea îndemnului verbal adresat administratorului societății Z S.R.L. de către reprezentantul reclamantei, prin care i se cerea să votăm cu partidul C pentru a beneficia de banii guvernamentali prin programul STARTUP, întrucât partidul a inițiat acest program guvernamental, iar amânarea nejustificată a deschiderii liniilor de finanțare este cauzată de acțiunile partidului guvernamental actual, apreciind că afirmațiile sale nu pot fi considerate denigratoare, în condițiile în care a relatat comunității restrânse din care făcea parte pe rețeaua de socializare îndemnul reclamantei de a vota partidul politic respectiv, termenul de afiliere nefiind unul calomnios ori injurios, iar asocierea cu partidul respectiv nereprezentând o denigrare, adăugând că afirmațiile sale nu sunt acuzații de fapt, ci judecăți de valoare ce nu au depășit limitele libertarii de exprimare, având o bază factuală suficientă care să o susțină. ( a se vedea cauza Pendersen si Baadsgaard impotriva Danemarcei, nr. 49017/99, pct. 76, ECHR 2004-XI si cauza Anghel împotriva Moldovei, nr. 42864/05, pct. 37, 27.11.2007).

Pârâta a subliniat că fapta nu are caracter ilicit, aceasta fiind săvârșită cu ocazia exercițiului libertății fundamentale de opinie manifestată extern sub forma libertății de exprimare și care nu exced bunei-credințe și limitelor convenționale susținând că nu există faptă ilicită nefiind probată atingerea adusă dreptului la reputație a reclamantei.

Pârâta a mai susținut că prejudiciul suferit de reclamantă nu este cert, existența lui având caracter îndoielnic si nu se poate stabili întinderea sa. Daca s-ar admite faptul ca prejudiciul este unul viitor eventual, rezultat din pierderea unui șanse, reclamanta nu a făcut dovada că șansa este reală și serioasă, iar pierderea șansei să fi fost consecința directă a faptei ilicite a acesteia pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Simpla afirmație a reclamantei asupra prejudicierii imaginii publice prin postările de pe rețeaua de socializare ce au condus la pierderea potențialilor clienți si a posibilității de a mai încheia proiecte viitoare este nesusținuta prin probe, reclamanta neadresându-se exclusiv acestor grupuri în vederea prezentării serviciilor oferite, apreciind că nici raportul de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită și prejudiciul solicitat nu poate fi determinat, fapta neavând o legătura absolută cu efectul produs.

în subsidiar, pârâta a solicitat reducerea prejudiciului pretins.

In drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205 și urm. C.proc.civ., art. 245 si urm. C.proc.civ., art. 70 și urm. C.civ., art. 1349, art. 1357. art. 1385 C.civ., art. 30 din Constituția României.

In dovedirea celor susținute, pârâta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba testimonială cu martorul A.

La termenul de judecată din data de 29.10.2021 instanța a pus în discuție și a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării și a calificat excepția lipsei obiectului capătului de cerere privind ștergerea postărilor reținute în cererea de chemare în judecată, invocată de către pârâtă ca fiind o apărare de fond, pentru considerentele cuprinse în încheierea de ședință.

Sub aspect probatoriu, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 C.proc.civ. instanța a încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că sunt admisibile potrivit legii, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei. De asemenea, a încuviințat pentru reclamanta proba cu interogatoriul pârâtei, iar pentru pârâtă proba testimonială cu martoru A, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând cauza, prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauza, instanța reține următoarele:

In fapt, conform extrasului ONRC numitul A, soțul pârâtei, figurează ca având calitatea de asociat unic și administrator al societății ZS.R.L. (filele 10-12), din probele administrate în cauză nerezultând că pârâta ar avea vreo calitate în cadrul societății Z S.R.L. între reclamantă și societatea Z S.R.L. s-au desfășurat raporturi juridice contractuale, aspect necontestat de către părți, deși la dosarul cauzei nu a fost depus contractul de prestări servicii la care părțile fac referire în cuprinsul cererilor formulate.

De pe contul „Y” de pe rețeaua de socializare Facebook au fost postate următoarele mesaje relevante în prezenta cauză:

Postarea de pe grupul Start-up Nation/star-Tech Inovation 2020 - 2021 (fila 14, 24, 26), din data de 27.04.2021 având următorul conținut: „Bună ziua. Mă puteți ajuta cu o informație, vă rog? Am semnat acum un an un contract cu o firmă de consultanță pt un start up nation sau pt un proiect asemănător în fucție de cum se dau „drumul la fonduri,, . După un an am primit doar promisiuni. Există persoane care și-au recuperat avansul de la firma de consultanță? Mulțumesc.”. în linii mari, aceeași postare a fost reiterată pe grupul de pe rețeaua de socializare Facebook „Fonduri Europene Nerambrusabile”, fără a putea fi identificată data postării, diferența dintre cele două postări fiind următoarea: „Bună ziua. Mă puteți ajuta cu o informație, vă rog? Am semnat acum un an un contract cu o firmă de consultanță X este numele de scenă pt un start up national sau pt un proiect asemănător în fucție de cum se dau „drumul la fonduri,, . După un an am primit doar promisiuni. Există persoane care și-au recuperat avansul de la firma de consultanță? Mulțumesc" (fila 27).
Postarea de pe grupul Start up Nation/Star-Tech Inovation 2020-2021 din data de 27 aprilie (fila 14, 18, 26) având următorul conținut: „Episodul 2. Cum să te păcălească o firma de consultanță. După postarea de ieri am fost sunați de directorul acestei firme X S.R.L. (în următorul episod o sa dau și numele directorului dacă își schimbă firma să știți cine este) și amenințați cu judecată dacă nu ștergem postarea. S-au trezit și ei din somn. Nu faceți greșeala noastră de a avea încredere în bunăvoința lor să plătiți promisiuni pe hârtie. Ne-au vândut un proiect strat up nation ce nu mai există!”.
Postarea de pe grupul Start-up Nalion/Star-tech inovation 2020-2021 din data de 27 aprilie (filele 14,15): „Episodul 3. Cum să te păcălească o firmă de consultanță cu promisiuni. După postările noastrea am primit un mail de amenințare. Vom primi o factură pt servicii suplimentare. înțeleg că ei sunt obișnuiți să primească bani pe un serviciu inexistent. Aceste fapte se numesc înșelăciune și pana nu ne primim banii înapoi nu ne oprim. Mergem în instanță și voi face publică părerea mea proprie despre această firmă! ...” - postarea nefiind redată în integralitate.

De asemenea, fără a putea fi identificată cu exactitate postarea, de pe același cont de pe rețeaua de socializare Facebook, denumit „Y”, și fără a putea fi identificat grupul pe care au fost realizate, au fost publicate următoarele comentarii:

„Da și amenințați cu judecata", „După ce mint oamenii mai sunt și afiliați politic. Citez „dacă iese PSD ul o să revină proiectul și avem pe ce să depunem”. „ (...) ai dreptate. Din acest motiv am postat și eu. Poate mai există persoane ca mine. Nu toate firmele sunt la fel. Am nimerit noi la X der alții poate își fac treaba onest” (fila 17).
„Da nu știu ce să fac. Ma simt păcălită în primul rând. Banii ca banii dar sa te prosteasca așa pe față” ; „Firma se numește X dar cu siguranță au descriere 10 firme de genul asta.’'; „Ei tot mă duc cu zăhărelul ca o sa revină start up. Ei nu au pe ce să depună proiectul. Mai sunt și afiliați politic. îmi aplică ca PSD sigur deschidea proiectul dar C e vinovat.... noaptea minții”, (fila 19)
,,...Știu dar măcar să știe toată lumea cum ne păcălește firma X. Sunt sigura că au multe firme deschise și nu le pasa dar nu vreau să mai primească bani pt nimic. ” (fila 20,28).
„... Nu trebuie lăsați. Fac așa că le merge. Promisiuni și atat. Acum vor să ne dea în judecată pe banii noști pentru postările astea.”, (fila 22, 23); „Da dar noi vom face publica povestea pe toate canalele media pt firma X. Este un adevăr și noi muncim din greu pt banii ăștia iar pe ei nu ii interesează. Nu ne mai primim banii poate dar pt toți cei care urmează sa semneze un astfel de contractu cu această firmă (cred că sunt doua firme ....” (fila 23),această din urmă postare nefiind redată în integralitate.
„ (...) da mi au scris în privat multe parsoane dar oamenii cred ca pana la urma vor fi de buna credință deși sunt în aceeași situație cu mine „păgubiți” de firma X. Au spus că dacă eu merg în instanță vin și ei cu mine pt un dosar colectiv (fila 29);
„ (...) nu șitu. Asta ne-au comunicat ca pe lângă suma de 4 500 de lei o sa îmi mai facă o factură. Azi au dat mail după ce au văzut postările mele” (fila 30).

Afirmațiile respectiv postările apreciate drept denigratoare de către reclamantă, postate de pe contul de Facebook „Y” sunt următoarele (filele 7-8):

(!)„(...) știu, dar măcar să știe toată lumea cum ne păcălește firma X. Sunt sigură că au multe firme deschise și nu le pasă dar nu vreau să mai primească bani pt nimic (...)”; (filele 20,28);

,.Da, dar noi vom face publică povestea pe toate canalele media pt firma X. Este un adevăr și noi muncim din greu pentru banii ăștia iar pe ei nu îi interesează. Nu ne mai primim banii poate dar pt toți cei care urmează să semneze un astfel de contact cu această firmă (cred că sunt două firme (...)" (fila 23);
„Cum să te păcălească o firmă de consultantă. După postarea de ieri am fost sunați de directorul acestei firme X SRL (în următorul episod o sa dau și numele directorului dacă îsi schimbă numele să știți cine este)." (filele 14-15);
„Firma se numește X dar cu siguranță au descriere 10 firme de genul ăsta" (fila 19).

La dosarul cauzei a fost depusă notificarea de reziliere a contractului de prestări servicii nr. 422/02.07.2020 emisă de societatea Z S.R.L. adresată reclamantei, pentru „nerespectarea obligațiilor contractuale de către prestator, respectiv neîntocmirea documentației în vederea obținerii finanțării prin programul Start-up Nation 2020, societatea solicitând restituirea avansului achitat în cuantum de 4 500 lei (filele 105- 106).

La data de 27.04.2021, reprezentantul legal al reclamantei a trimis către numitul A, soțul pârâtei și reprezentantul legal al societății ZS.R.L. un e-mail, având următorul conținut: „Conform discuției telefonice pentru că nu ati încetat o să vă intivam în instanța firma împreuna cu dumneavoastră și soția pentru acuzații grave! O sa va invitam pentru amenințări personale! O să vă transmitem și o factura pentru servicii suplimentare efectuate către dumneavoastră! Mulțumim! (fila 84)

In drept, prin capătul principal de cerere reclamantă a solicitat tragerea la răspundere civilă delictuală a pârâtei, pentru fapta proprie. Potrivit art. 1349 alin. (1) și (2) C.civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ. încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Art. 1357 C.civ. prevede că, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, fiind răspunzător pentru cea mai ușoară culpă. Astfel pentru a putea fi atrasă răspunderea delictuală a pârâtului trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între cele două și vinovăția pârâtului.

Art. 252 C.civ. statuează că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.

Art. 253 alin. (4) C.civ. prevede că persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. Dispozițiile art. 252 și ale 253 alin. (4) C.civ. se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice, conform art. 257 C.civ. De asemenea, art. 73 alin. (1) C.civ. prevede că orice persoană are dreptul la propria imagine.

Deși reprezintă o ficțiune a legii, neavând o existență materială, persoana juridică se bucură de dreptul la propria imagine, care include astfel dreptul la imagine publică și la reputație profesională (comercială). O persoană juridică are interesul de a-și proteja imaginea pe care o proiectează către public, întrucât este de notorietate faptul că de această imagine publică depinde și activitatea comercială a acesteia, viitorii cocontractanți documentându-se în prealabil cu privire la acest aspect. Astfel, față de prevederile legale expuse este admisibilă formularea unei astfel de acțiuni de către o persoană juridică.

Conform art. 72 C.civ, orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 C.civ. Potrivit art. 75 C.civ.. nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Alin. (2) al aceluaiși articol prevede că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune. Art. 30 din Constituția României dispune că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile, iar libertatea de exprimare nu poate prejudicia dreptul la propria imagine.

Dreptul la reputație nu are o consacrare constituțională expresă, ocrotirea sa ca drept nepatrimonial regăsindu-se în statuarea acestuia ca limită a libertății de exprimare în art. 30 alin. 6 din Constituția României: Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

In ceea ce privește libertatea de exprimare, aceasta este ocrotită de legea fundamentală la art. 30, fiind definită ca posibilitatea omului de a-și manifesta prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, gândurile, opiniile, credințele religioase și creațiile de orice fel, fiind prevăzut și la art. 70 C.civ., potrivit căruia, orice persoană are dreptul la liberă exprimare.

Din lecturare normelor de la art. 72 și art. 70 C.civ. se observă că ambele drepturi suferă limitările prevăzute de art. 75 C.civ., nefiind drepturi absolute, aspect ce implică că, în momentul situării celor două în opoziție, este necesară efectuarea unei verificări între conținuturile celor două drepturi, în vederea stabilirii acelei exercitări a dreptului care a depășit limitele impuse de legiuitor cu prețul încălcării limitelor interne, de esență, a celuilalt drept.

Cu privire la normele de drept aplicabile în cauză, instanța reține că drepturile invocate de către părți în fundamentarea juridică a faptelor își găsesc reglementarea în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv în articolele 8 și 10, iar conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale, în situația în care sunt mai favorabile.

Art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului reglementează libertatea de exprimare, astfel: „1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor.”.

Prin urmare, la soluționarea prezentei cereri, vor fi avute în vedere, alături de condițiile din dreptul intern, principiile statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privitor la cele două drepturi aflate în conflict: libertatea de exprimare și dreptul la viață privată, care include și dreptul la reputație. în cele ce urmează, instanța va analiza: aplicabilitatea art. 8 și a art. 10 din Convenție în speță; standardul convențional în privința dreptului la imagine și reputație, respectiv a dreptului la liberă exprimare; identificarea ingerinței, în cazul fiecăruia dintre cele două drepturi; verificarea caracterului legal al ingerinței, precum și a legitimității scopului acesteia; asigurarea necesității într-o societate democratică a ingerinței, respectiv balanța rezonabilă între garanțiile instituite de art. 8 și art. 10 din Convenție. De asemenea, instanța va avea în vedere, alături de aplicarea principiilor stabilite în jurisprudența Curții, întrunirea condițiilor generale prevăzute de Codul civil.

Articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este aplicabil, fiind în discuție aspecte ale vieții societare și activității profesionale a reclamantei, expuse de o manieră care asigură identificarea acesteia pe rețelele de socializare, în condițiile în care pârâta a atașat majoritărții postărilor anterior evocate denumirea societății reclalamnte.

Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor omului este, deopotrivă, aplicabil în cauză fiind vorba de exprimarea de către pârâtă a unor opinii cu privire la o conduita reclamantei.

Instanța notează că abordarea Curții Europene a Dreptuilor Omului nu permite o analiză separată a celor două drepturi, ci impune identificarea raportului de reciprocitate între cele două drepturi aflate în conflict, pentru a se evita încălcarea acestora.

In conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg, dreptul la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenție nu este unul absolut, paragraful 2 al aceluiași articol permițând restrângerea exercitării acestuia în măsura în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori printre care și protecția reputației sau a drepturilor altora, fiind necesar să se realizeze un just echilibru între protecția dreptului la exprimare fie dreptul la reputație al persoanei vizate, drept protejat de art. 8 din Convenție ca fiind un element al vieții private.

Așadar, dreptul la liberă exprimare trebuie corelat întotdeauna cu respectarea reputației și drepturilor altor persoane. Libertatea de exprimare este cert limitată de interzicerea prejudicierii demnității, onoarei, vieții particulare a persoanei și dreptului la propria imagine (în conformitate cu prevederile art. 30 alin 6 din Constituție), neexistând așadar un temei pentru încălcarea prin defăimare și afirmații mincinoase a dreptului la imagine și demnitate (astfel cum este aceasta definită de art. 72 alin. 2 C.civ.

Cu titlu prealabil, instanța reține că în ceea ce privește autorul pretinsei fapte ilicite, pârâta a invocat existența unui mandat în baza căreia a realizat postările anterior evocate din partea societății Z S.R.L., primit verbal de la soțul acesteia, reprezentantul legal al societății, astfel cum s-a reținut anterior. Această situație de fapt rezultă din declarația martorului A (fila 115), conform căreia :„Contul de Facebook al soției mele, este administrat de către ea cât și de către mine, l-am solicitat acesteia să întrebe pe grupurile de Facebook dacă este legal să solicităm restituirea avansului, crezând că sunt și alte persoane în aceeași situație. Menționez că i-am spus soției ce să posteze, dar și că am făcut și eu anumite postări și răspunsuri la anumite mesaje, tot de pe contul ei, eu fiind administratorul societății.” De asemenea, martorul a învederat că „există un mandat verbal, nu scris” , la întrebarea dacă există un mandat dat pârâtei pentru postări (fila 116). Situația de fapt astfel expusă de martor rezultă și din răspunsul la întrebarea nr. 2 la interogatoriul formulat de către reclamantă pentru pârâtă, aceasta din urmă învederând că „Eu și soțul administrăm contul de Facebook. împreună cu el am luat hotărârea pentru postări, nu eu singură”.

In ceea ce privește existența unui pretins contract de mandat verbal în baza căruia pârâta ar fi acționat la solicitarea administratorului societății Z S.R.L., postând diverse mesaje pe grupuri de pe site-ul de socializare Facebook, instanța învederează că prevederile art. 2009 C.civ. definesc contractul de mandat ca fiind contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheiere unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant. Deși într-adevăr, contractul de mandat poate îmbrăca și formă verbală, în cauză nu se pune problema încheierii de acte juridice de către pârâtă în numele și pe seama unei societăți, ci de realizarea unor fapte jurdice, pretins a fi ilicite. Ca atare, instanța nu poate reține apărarea că pârâta a acționat în baza unui contract de mandat în sensul art. 2009 C.civ., însă din modalitatea în care a fost expusă situația de fapt și împrejurarea că martorul, în calitate de administrator al societății cu care reclamanta a încheiat un contract de prestări servicii, este cel care i-a spus pârâtei ce să posteze, instanța apreciază că pârâta a acționat ca prepus la societății ZS.R.L.

De asemenea, nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei nici faptul că atât martorul cât și pârâta administrează contul de facebook „Y”, având în vedere faptul că însăși pârâta a recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr. 2 la interogatoriu faptul că aceasta împreună cu martorul au luat hotărârea pentru postări, recunoscând astfel că aceasta, chiar și în parte, este autoarea postărilor anterior evocate (fila 114).

In ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale, instanța reține că fapta ilicită reprezintă orice faptă prin care se încalcă normele dreptului obiectiv și prin care sunt cauzate prejudicii drepturilor subiective ale unei persoane. Sub aspect material, fapta ilicită se relevă prin însăși săvârșirea ei, când nu trebuie comisă, sau prin omisiunea de a fi săvârșită, atunci când există obligația de a acționa. Din punct de vedere psihologic, se relevă prin conduita aleasă, de a acționa, când este interzis, sau de a nu acționa, în situațiile în care trebuie.

Referitor la fapta ilicită, instanța reține că reclamanta susține că aceasta este reprezentată de fapta pârâtei de a emite în spațiul public afirmații nedovedite, cu caracter defăimător, privind faptul că : (i) pârâta ar fi fost păcălită de reclamantă întrucât ar fi plătit o sumă de bani, iar aceasta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, (ii) reclamanta ar fi afiliată partidului politic PSD; (iii) reclamanta ar fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune; și că (iv) ar fi primit un mail de „amenințare,, din parte Societății.

Publicarea pe platforma de socializare Facebook a diferitelor postări prin care pârâta a adus acuzații la adresa reclamantei a fost probată de către aceasta, astfel cum rezultă din postările și mesajele anterior evocate, necontestate de către pârâtă, care dimpotrivă a recunoscut realizarea postărilor prin răspunsul la întrebarea nr. 2 la interogatoriu (fila 114), motivând în schimb că afirmațiile constituie judecăți de valoare, ca formă de exercitare a libertății de exprimare.

In ceea ce privește accesibilitatea postărilor de pe contul de Facebook, instanța constată că postările erau publice, fiind accesibile cel puțin membrilor de pe grupurile Startup Nation/Star-Tech inovation 2020-2021 și Fonduri europene nerambrusabile. De altfel, concluzia este întărită și de jurisprudenței înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia de speță nr. 4546/2014 a conchis următoarele: „Caracterul public al faptei imputate reclamantului rezultă și din consecințele efective și directe ale postării în discuție, în măsura în care, urmare a accesării paginii de socializare a recurentului de către anumiți utilizatori (asociați publicului), mesajul a devenit accesibil publicului larg, neutilizator al rețelei de socializare în cauză, prin diseminarea (...)”. Tot astfel, prin Decizia de speță nr. 4546/27.11.2016, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că rețeaua de socializare se circumscrie unui spațiu public.

Cu privire la caracterul ilicit al faptei, instanța va analiza în ce măsură fapta pârâtei de a realiza diverse postări pe platforma de socializare Facebook este de natură să aducă atingere onoarei și reputației reclamanților, dacă atingerea este semnificativă și dacă nu poate fi justificată în contextul art. 72 și art. 75 C.civ., respectiv prin prisma libertății de exprimare garantată de art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

In cauza Petrina contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că libertatea de exprimare constituie una dintre bazele esențiale ale unei societăți democratice și că această libertate este valabilă nu numai pentru « informațiile » sau « ideile » strânse cu bunăvoință sau considerate drept inofensive sau indiferente', ci și pentru acelea ca scandalizează, șochează sau neliniștesc. Astfel impun pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere fără de care nu există « societate democratică ». Curtea a reamintit, de asemenea, că art. 10 alin. 2 din Convenție nu iasă spațiu pentru restrângeri ale libertății de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general. In plus, limitele criticii admisibile sunt mai ample față de un om politic, vizat în această calitate decât față de un simplu particular: spre deosebire de al doilea, primul se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale atât din partea ziariștilor cât și din partea masei de cetățeni; în consecință, trebuie să arate o toleranță mai mare (a se vedea Feldek împotriva Solvaciei, nr. 20032/95, paragraful 74, CEDH 2001-VIII).

In speța, de vreme ce probatoriul administrat a arătat că reclamanta este o societate comercială, instanța apreciază că. deși critici le pârâtei s-au rezumat la activitatea profesională a reclamantei, nu se poate susține în mod rezonabil că aceasta este persoană publică, care a înțeles, prin prisma notorietății, să se expună criticilor și controlului general al publicului. In consecință, instanța apreciază că gradul de toleranță manifestat la adresa acuzațiilor vehiculate de pârâtă. în considerarea libertății de exprimare, este relativ redus și că, astfel, discursul pârâtei la adresa reclamantei putea fi justificat de necesitatea publicului de a fi informat cu privire la activitatea reclamantei, doar dacă postările erau fundamentate pe o bază factuală suficientă.

In cauza Cumpănă și Mazare contra României, Curtea a subliniat în paragrafele 98 și 99 că pentru aprecierea existenței unei necesități sociale imperioase, care să justifice existența unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare, este necesar să se facă distincția clară între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactității lor [a se vedea, de exemplu, hotărârile De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, citată mai sus, pag. 235, paragraful 42, și Harlanova împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003].

Instanța reține că în lumina jurisprudenței Curții, calificarea unei declarații ca fiind afirmație factuală sau judecată de valoare este o chestiune care cade înainte de toate în limitele de apreciere a autorităților naționale, în special a instanțelor naționale. Cu toate acestea, chiar și atunci când o declarație are natura unei judecăți de valoare, este imperios necesar să existe o bază factuală suficientă care să o susțină, în caz contrar aceasta depășind limitele libertății de exprimare (Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei, nr. 49017/99, pct. 76, ECHR 2004-X1 și Timpul Info-Magazin și Anghel împotriva Moldovei, nr. 42864/05, pct. 37, 27.11.2007).

De asemenea, fiind făcute afirmații despre comportamentul unor persoane, este dificil să se facă distincția dintre acuzații de fapt și judecăți de valoare. După cum s-a subliniat în jurisprudența CEDO, și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt (Jerusalem împotriva Austriei, Cererea nr. 26.958/95, paragraful 43, CEDO 2001-11).

Libertatea de exprimare cuprinde atât libertatea de opinie, cât și libertatea de informare. Referitor la libertatea de opinie instanța subliniază faptul că exprimarea unei opinii semnifică, în ultimă analiză, formularea unei judecăți de valoare cu privire la un anumit fapt social, care nu are a fi confundată cu relatarea unor activități umane sau a unor împrejurări sau fapte ce se petrec în viața de toate zilele. Consecința acestei distincții prezintă relevanță deosebită atunci când se pune problema unor eventuale probe în materie, instanța europeană decizând, într-o jurisprudență constantă, că dacă materialitatea faptelor poate fi probată, judecățile de valoare nu se pretează la demonstrarea exactității lor, a pretinde o asemenea demonstrație însemnând a aduce atingere înseși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantat de aii. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului (cauza Cumpănă și Mazăre contra României, 17 decembrie 2006, prg. 98).

Libertatea de informare statuează că, sub rezerva limitărilor enunțate de legislația citată anterior, conținutul oricărui mesaj adresat publicului trebuie să fie liber, o societate democratică neputând exista decât în măsura în care se bazează pe pluralism și pe o diversitate de idei.

Din postarea din data de 27 aprilie de pe grupul Start-up Nation/star-Tech Inovation 2020 - 2021 (fila 14, 24, 26), din data de 27.04 și cea de pe grupul„Fonduri Europene Nerambrusabile”, fără a putea fi identificată data postării (fila 27), rezultă în mod indubitabil că postarea inițială a pârâtei avea un fundamental rol informativ atât pentru sine cât și pentru membrii grupurilor de pe rețeaua de socializare.

în ceea ce privește obligația de furnizare a unei baze factuale suficiente, instanța reține că în cadrul acestui dosar pârâta a probat existența unei baze factuale suficiente care să justifice conținutul postărilor expuse și considerate drept defăimătoare de către reclamantă.

Referitor la postările apreciate drept denigratoare de către reclamantă, postate de pe contul de Facebook „Y”, având următorul conținut: (1) „(...) știu, dar măcar să știe toată lumea cum ne păcălește firma X. Sunt sigură că au multe firme deschise și nu le pasă dar nu vreau să mai primească bani pt nimic (...)”; (filele 20,28); și (2)„Da, dar noi vom face publică povestea pe toate canalele media pt firma X. Este un adevăr și noi muncim din greu pentru banii ăștia iar pe ei nu îi interesează. Nu ne mai primim banii poate dar pt toți cei care urmează să semneze un astfel de contact cu această firmă (cred că sunt două firme (...)" (fila 23); afirmații din care, conform reclamantei, ar rezulta că „(i) pârâta ar fi fost păcălită de reclamantă întrucât ar fi plătit o sumă de bani, iar aceasta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, (iii) reclamanta ar fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune; instanța apreciază că acestea au natura unor judecăți de valoare, care sunt susținute de o bază factuală suficientă.

Deși susținerea reclamantei conform căreia nu au existat raporturi juridice cu pârâta este întemeiată, instanța nu poate ignora faptul că pârâta a acționat prin postările anterior expuse în calitate de prepus al societății Z, aspect ce rezultă din declarația martorului A(fila 115), care a recunoscut că a realizat postările și comentariile împreună cu pârâta, în baza calității de reprezentant legal al societății anterior menționate „contul de facebook al soției mele este administrat atât de către ea cât și de către mine. I-am solicitat acesteia să intre pe grupurile de facebook dacă este legal să solicităm restituirea avansului, crezând că sunt și alte persoane în aceeași situație. Menționez că i-am spus soției ce să posteze (...) eu fiind administratorul societății.”.

Astfel declarația martorului se coroborează cu poziția pârâtei exprimată în răspunsul la întrebarea nr. 2 de la interogatoriul formulat de către reclamantă pentru pârâtă, dar și cu situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, întăresc ideea conform căreia pârâta a acționat în calitate de prepus al societății Z S.R.L.(societate cu care reclamanta a stabilit raporturi juridice contractuale), în baza unui acord verbal primit din partea reprezentantului legal al societății, scopul primei postări fiind pur informativ.

Prin postările reiterate, pârâta, în calitate de prepus al societății ZS.R.L., a expus modalitatea în care a perceput modalitatea în care s-au desfășurat raporturile juridice dintre societate și reclamantă, în acest sens fiind relevantă atât declarația martorului A conform căruia „ni s-a promis că în aproximativ 3-4 luni de la depunerea dosarului urma să primim finanțarea. Menționez că aceștia ne-au comunicat că în 2 luni se încheie perioada de înscrieri, astfel că am fost nevoiți să ne împrumutăm pentru a achita suma solicitată in cuantum de 4 500 lei. Ulterior programul a fost suspendat și nu s-a dat nimănui bani în baza acestuia. După minim 4-6 luni de la închiderea-înscrierilor am contactat societatea reclamantă pentru a cere restituirea avansului, întrucât nu am primit nicio finanțare și nici măcar proiectul așa că ne-am pus semne de întrebare.’*. Totodată martorul a învederat cu ocazia audierii, când a fost întrebat despre ce răspuns a primit din partea reclamantei referitor la restituirea avansului, faptul că „A spus că nu-mi poate restitui avansul și că va trebui să achit și onorariul de succes în cuantum de 8000 lei”. Suplimentar, percepția referitoare la modalitatea în care reclamanta a abordat raporturile juridice cu societatea A, al cărei prepus este pârâta din perspectiva postărilor anterior menționate, rezultă și din notificarea de reziliere a contractului de prestări servicii pentru nerespectare obligațiilor de prestator (filele 115-116).

Așadar, din probatoriul administrat rezultă că scopul mesajelor a fost aceia de a informa pe ceilalți membri ai grupurilor de pe platforma de socializare despre modalitatea în care s-au derulat raporturile juridice contractuale dintre societatea al cărei prepus este pârâta și reclamantă, rezultată în special din nerestituirea avansului achitat, împrejurare resimțită de aceasta prin aceea că a fost „păcălită**, situație de fapt pe care a urmărit să o aducă la cunoștința publicului pentru a vedea dacă alte persoane au obținut restituirea avansului achitat în urma încheierii unor contracte similare, aspect ce rezultă din postarea din data de 27 aprilie de pe grupul Start-up Nation/star-Tech Inovation 2020-2021 (fila 14. 24, 26), din data de 27.04 și cea de pe grupul„Fonduri Europene Nerambursabile”, fără a putea fi identificată data postării (fila 27). Scopul de a obține informații rezultă și din mesajul: „Da nu știu ce să fac. Ma simt păcălită în primul rând. Banii ca banii dar sa te prosteasca așa pe față'* (fila 19)”, acesta fiind de natură a întări cele reținute anterior.

Dreptul la informare a publicului nu poate fi negat, pârâta acționând ca prepus al societății A, aducând la cunoștință experiența contractuală resimțită în raport cu reclamanta.

Calificarea pretinsei nerestituiri a banilor drept „înșelăciune” nu poate primi conotația evocată de către reclamantă, în condițiile în care în cuprinsul postării de la filele 14-15, este evocată întreaga situație de fapt percepută de pârâtă, ca prepus la societății A S.R.L., susținută probator prin declarațiile martorului și necontestată de către reclamantă (în ceea ce privește nerestituirea avansului sau prestarea efectivă a serviciilor contractate). Mai mult, revine altor foruri judiciare efectuarea unei incadrări juridice corecte în măsura în care situația de fapt s-ar încadra în sfera ilicitului penal, termenul folosit de către pârâtă neavând exclusiv sensul cuprins în Codul Penal.

Cu privire la postările privind mailul de „amenințare” din partea reclamantei, având următorul conținut: „ „Episodul 3. Cum să te păcălească o firmă de consultanță cu promisiuni. După postările noastrea am primit un mail de amenințare. Vom primi o factură pt servicii suplimentare. înțeleg că ei sunt obișnuiți să primească bani pe un serviciu inexistent. Aceste fapte se numesc înșelăciune și pana nu ne primim banii înapoi nu ne oprim. Mergem în instanță și voi face publică părerea mea proprie despre această firmă! ...” - postarea nefiind redată în integralitate, publicată pe grupul Start-up Nation/Star-tech inovation 2020-2021 din data de 27 aprilie (filele 14,15), instanța reține că și această afirmație are o bază factuală suficientă. Baza factuală rezultă din e-mailul din 27.04.2021 trimis de către reprezentantul legal al reclamantei către numitul A, soțul pârâtei și reprezentantul legal al societății Z S.R.L. având următorul conținut: „Conform discuției telefonice pentru că nu ati încetat o să vă intivam în instanța firma împreuna cu dumneavoastră și soția pentru acuzații grave! O sa va invitam pentru amenințări personale! O să vă transmitem și o factura pentru servicii suplimentare efectuate către dumneavoastră! Mulțumim! (fila 84).

Instanța reține că termenul de „amenințare” folosit de pârâtă nu are sensul prevăzut de art. 206 C.pen., ci de „avertizare” privind formularea unei acțiuni în justiție de către reclamantă pentru postările pârâtei. Aceeași situație de fapt a fost expusă inclusiv de către martorul audiat în cauză care a relatat că:„Ulterior, după aceste postări, am fost contactat de dl. F care mi-a spus că mă va da în judecată și că va mai emite o factură pentru serviciile postate". Ca atare, instanța reține că pârâta a probat baza factuală în legătură cu care a realizat postarea anterior evocată.

Referitor la postările privind pretinsa afiliere a reclamantei la un partid politic, instanța constată că reclamanta nu a dovedit în niciun fel prejudiciul cauzat de mesajele publicate de către pârâtă. în legătură de cauzalitate directă cu aceste susțineri, deși acesteia îi revenea sarcina probei, conform art. 249 C.proc.civ., condițiile angajării răspunderii civile delictuale fiind cumulative. De asemenea, instanța apreciază că și aceste mesaje au o bază factuală de natură a susține percepția exprimată de pârâtă față de declarația martorului audiat în cauză conform căreia „ dl.F mi-a spus că partidu C este inițiatorul programului și dacă ar intra ei la guvernare ar da drumu la program pentru deblocarea banilor.” , bază factuală în funcție de care s-a format judecata de valoare emisă de pârâtă prin postările în legătură cu acest subiect.

Față de argumentele anterior expuse, instanța apreciază că postările și mesajele pârâtei, exprimate ca prepus al unui cocontractant al reclamantei, constituie judecăți de valoare pentru care pârâta a oferit o bază factuală suficientă pentru susținerile din cuprinsul lor, bază factuală suficientă să justifice percepția formată de aceasta, expusă spre informarea publicului, în exercitarea dreptului la liberă exprimare, astfel cum a fost conturată în Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Așadar instanța conchide că nu a fost dovedită fapta ilicită a pârâtei, aceasta acționând în limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, fără a denigra societatea reclamantă și fără a furniza opinii lipsite de baza factuală verificabilă.

Prejudiciul desemnează consecințele dăunătoare de natură patrimonială sau morală ale încălcării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. Având în vedere natura reparatorie a răspunderii civile delictuale, de esența acesteia este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane.

Deși potrivit prevederilor art. 1381 alin. (1) C.civ.: „orice prejudiciu dă dreptul la reparație”, pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie să existe, să fie cert, personal, direct și să fie rezultatul atingerii unui drept sau a unui interes legitim. Condiția caracterului personal al prejudiciului, ce poate fi tradusă prin recunoașterea dreptului la a obține despăgubiri doar persoanei ale cărei drepturi au fost încălcate prin fapte ilicită.

Reclamanta a pretins că postările și mesajele pârâtei i-au afectat imaginea prin pierderea unorclienți și a unor potențiali clienți. depunând în acest sens o serie de e-mailuri.

In ceea ce privește e-mailul trimis către „X@R” de către numitul H (fila 33), din data de 14.05.2021, având următorul conținut: „Bună ziua. Doresc să renunț la proiect deoarece s-au oferit alte oportunități și nu o să mai am timp de altceva chiar dacă în viitor s-ar aproba ceva. Am văzut și discuțiile de pe Facebook și am devenit sceptică în privința aprobării. Așa am hotărât să mă îndreapt spre altceva. Nu am alte pretenții, doar să nu plătesc cei 8 000 lei, asa cum ați spus la telefon. Vă mulțumesc și vă doresc o zi bună. H”, instanța reține că motivul pentru care autorul mailului a renunțat la proiect este deosebit de postările pârâtei, respectiv apariția altor oportunități și lipsa de timp al emitentului. Menționarea, în cuprinsul e-mailului, a unor discuții pe platforma Facebook nu face dovada faptului că emitentul e-mailului a avut în vedere postările și mesajele pârâtei, deși reclamantei îi revenea sarcina probei, conform art. 249 C.proc.civ. Reclamanta ar fi putut cel puțin să dovedească că autorul e-mailului era membru al vreunuia dintre grupurile pe care au fost distribuite postările și mesajele pârâtei.

Referitor la e-mailul trimis către „C@G” de către numitul R (fila 34), din data de 05.05.2021, având următorul conținut: „Bună ziua.

Tocmai am revenit în țară și vineri voi ajunge în Cluj și am să vă fac transferul pentru diferența de avans. Aș dori să vă întreb dacă ați văzut că pe un grup de facebook o doamnă vorbește destul de urât despre o firmă de consultanță care se numește X, este vorba de compania dvs?”, instanța constată că din conținutul acestuia nu rezultă că pretinsul client ar fi renunțat în vreun fel la raporturile juridice pe care le derulează în raport cu reclamanta. De asemenea, simpla menționare a unor discuții pe platforma de socializare nu este suficientă pentru a dovedi că mesajele pârâtei, iar nu ale unei alte persoane, au pus sub semnul incertitudinii relațiile de încredere dintre reclamantă și pretinsul client, nefiind dovedită nici legătura de cauzalitate.

Mai mult din e-mailul trimis către „Office” de către numitul M (fîla 35), la ora 11:48, fară a fi indicată data, având următorul conținut: „Bună ziua. Eu sunt M, client de al dumneavoastră! Anul trecut am semnat un contract pentru start up cu firma dumneavoastră și de atunci nu s-a întâmplat nimic! Doar așteptări, nimic altceva, acum când se știe clar că nu va mai fi start up mă așteptam să primesc un email sau să fiu sunat în legătură cu eventualele proiecte în care aș putea depune sau un plan ce putem face de acum încolo, însă nimic. Am văzut că sunteți în situație tensionată cu mulți clienți pe Facebook. Aș vrea să îmi prezentați care va fi situația de acum încolo și ce se întâmplat din acest punct. Așa o să aștept 3 ani și după se termină contractul și ce urmează?”, nu rezultă că afectarea raporturile juridice cu pretinsul client al reclamantei a fost generată de mesajele pârâtei, ci de modalitatea în care s-au derulat relațiile contractuale dintre părți.

In plus, reclamanta nu a dovedit în niciun fel faptul că e-mailurile anterior expuse au fost trimise acesteia, nefiind probată legătura dintre adresele de e-mail ale destinatarului (respectiv: C@G, C@R) cu reclamanta.

Constatând că în cauză nu este îndeplinită nici condiția existenței faptei licite și nici condiția prejudiciului, reținând că cerințele răspunderii civile delictuale sunt cumulative, nu se mai impune analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

Pentru toate aceste considerente, instanța reține că fapta săvârșită nu are caracter ilicit, iar afirmațiile în cauză nu depășesc limitele criticilor acceptabile în temeiul art. 10 din Convenție, fiind manifestări ale libertății de exprimare, având drept scop informarea publicului. Postările pârâtei conțin informații de natura unor judecăți de valoare, care au o bază factuală suficientă, fiind rezultatul percepției exprimate în calitate de prepus ai unei societăți cu care reclamanta a avut raporturi juridice contractuale, conținutul mesajelor fiind bazat pe modalitatea în care s-au derulat raporturile juridice dintre reclamantă și societatea al cărei prepus este pârâta.

Față de cele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 20 000 euro cu titlu de daune pentru repararea prejudiciului adus imaginii acesteia, ca urmare a postărilor efectuate în spațiul public.

In ceea ce privește primele două capete de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să șteargă postările vexatorii la adresa sa și de a nu mai publica și comunica pe viitor, pe orice cale, a oricăror informații/mesaje de natură a aduce atingere reputației acesteia, instanța le va respinge ca neîntemeiate, pentru că, pe de o parte, nu s-a dovedit că postările din anul 2021 ar mai fi accesibile publicului, în acest sens pârâta depunând dovezi din care rezultă că nu a realizat postări pe grupurile pe care au fost inițial publicate mesajele invocate de către reclamantă (filele 66-67). Pe de altă parte, interzicerea generalizată pentru viitor a exprimării opiniilor pârâtei la adresa reclamantei nu doar că ar reprezenta o încălcare disproporționată a libertății de exprimare a acesteia, dar ea este și condiționată de proba faptului că încălcarea dreptului nepatrimonial durează încă, astfel cum rezultă din art. 253 alin. 1 lit. b) teza finală C.civ., probă pe care reclamanta nu au reușit să o facă, deși acesteia îi revenea sarcina probei, conform art. 249 C.proc.civ.

Cât privește solicitarea aferentă celui de-al treilea capăt de cerere privind publicarea unui anunț de revocare a afirmațiilor denigratoare, instanța o apreciază neîntemeiată, întrucât, atâta vreme cât s-a constatat inexistența faptei ilicite, nu este întrunită cerința premisă a necesității revocării afirmațiilor.

In consecință, instanța va respinge, în tot, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată.

Referitor la cheltuielile de judecată, față de soluția asupra cererii de chemare în judecată, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceasta nu a căzut în pretenții.

în ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că aceasta a depus dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 5 000 lei, conform chitanței nr. 111/15.10.2021 (fila 121).

Potrivit art. 453 alin. (I) C.proc.civ., partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Pârâta a avut câștig de cauză, obținând respingerea acțiunii formulate de către reclamant.

Astfel, față de complexitatea cauzei, activitatea efectiv desfășurată de către reprezentantul convențional al pârâtei în susținerea cauzei, prezența acestuia la termenele de judecată acordate, cheltuielile de judecată solicitate de către aceasta sunt justificate și proporționale. Reținând culpa reclamantei, precum și dovedirea avansării, în sensul art. 451 C.proc.civ., a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 5 000 lei, instanța urmează să dispună obligarea reclamantei la plata către pârâta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5 000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

PREȘEDINTE, GREFIER,

HOTĂRĂȘTE

Respinge, în tot, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta X S.R.L., CUI , în contradictoriu cu pârâtul Y , cu domiciliul în....., ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta ia plata către pârâtă a sumei de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 09.05.2022.

CABINET DE AVOCAT PITIS SILVIANA MIHAELA